Primele concluzii ale Studiului Intial asupra atitudinii cadrelor didactice si elevilor privind egalitatea de gen

In cadrul “Studiului initial asupra atitudinii cadrelor didactice si elevilor fata de egalitatea de gen” a fost realizata analiza celor 223 chestionare aplicate cadrelor didactice din cele 6 licee partenere in cadrul proiectului.

Principalele concluzii ale analizei:

Intr-o majoritate semnificativa cadrele didactice, indiferent de sex, au precizat ca egalitatea intre barbati si femei este importanta (peste 93%). In plus, pentru acestia este important ca atat barbatii cat si femeile:

  • sa fie egali in fata legii
  • sa fie tratati in mod egal in societate
  • sa primeasca o plata egala pentru o munca egala
  • sa aiba sanse egale de dezvoltare profesionala
  • sa aiba acces egal la sport
  • sa aiba drepturi si responsabilitati egale in familie
  • sa aiba acces egal la educatie
  • sa aiba drepturi egale pentru luarea deciziilor

Majoritatea cadrelor didactice (peste 75%) apreciaza ca manualele scolare si materialele de studiu prezinta texte si imagini care rareori si/sau niciodata promoveaza egalitatea de gen dar si ca, rareori si/sau niciodata creeaza sau confirma stereotipuri despre barbati si femei si rolurile lor. In conformitate cu perceptia cadrelor didactice, abordarea de gen este ignorata, dar, totusi, se apreciaza, manualele si materialele de studiu nu contin aspecte care creaza sau confirma stereotipurile despre barbati si femei si despre rolurile acestora.

O mare parte din cadrele didactice (103 cazuri, reprezentand 49,05%) afirma ca nu au acces la materiale si instrumente de lucru care sa faciliteaze introducerea problematicii de gen si a subiectelor legate de egalitatea de gen in activitatea lor didactica. Acestora li se adauga 73 de cazuri (34.76%) care apreciaza ca au acces la materiale si instrumente de lucru dar ca acestea sunt insuficiente.

In procesul de alegere a scolii si a carierei abordarea problematicii de gen este importanta, au considerat cadrele didactice intervievate si, in acest sens, scoala are un rol important in: asigurarea informatiilor despre diferitele cariere profesionale si despre relatia cu diferitele discipline predate in scoala; realizarea egalitatii de gen pe piata muncii; contracararea stereotipurilor negative de gen care influenteaza alegerile pentru cariera profesionala; discutarea la scoala a subiectelor legate de problematica de gender precum si in constientizarea faptului ca  stereotipurile de gen influenteaza alegerile de cariera.

O mare parte a cadrelor didactice (peste 80%) au mentionat ca nu au beneficiat de o formare specifica cu referire la problematica de gen si, in acest sens, si-au exprimat dorinta de a participa la cursuri de formare privind integrarea perspectivei de gen in educatie, fiind interesati:

  • Sa-si imbunatateasca cunostintele privind egalitatea de gen si integrarea perspectivei de gen (79, 63.20%)
  • Sa-si imbunatateasca cunostintele si abilitatile cu privire la predarea unor aspecte privind problematica de gen in cadrul disciplinei/materiei pe care o predau (78, 62.40%)
  • Sa-si imbunatateasca cunostintele referitoare la introducerea aspectelor privitoare la problematica de gen in programa scolara (91, 72.80%)
  • De metode si instrumente pentru integarea problematicilor de gen in programa disciplinei pe care o predau (69, 55.20%)
  • De metode si instrumente pentru incurajarea baietilor si fetelor de a fi interesati in egala masura de disciplina pe care o predau (59, 47.20%)
  • Sa participe la schimburi de experienta in vederea introducerii tematicilor referitoare la problematica de gen in practica predarii (68, 54.40%).

In marea lor majoritatea cadrele didactice constientizeaza necesitatea integrarii problematicii de gen in educatie, in general dar, sunt mai reticenti in ceea ce priveste modul in care aceasta se poate aplica din prespectiva propriei discipline de studiu. Desi, in mare parte (56.05%), doresc sa participe la cursuri de formare, un segment important este al celor care nu sunt inca hotarati (26.46%). Datele ilustreaza un interes mai mare in planul congnitiv decat in cel practic-aplicativ, fiind mai interesati “sa isi imbunatateasca cunostintele” decat sa aiba acces la “metode si instrumente pentru integrarea problematicii de gen” in disciplina predata.

Astfel, devine imperativ in cadrul proiectului facilitarea accesului atat la cunostinte cat si la metode de lucru prin punerea accentului pe resursele, experienta, creativitatea si interesul exprimat de cadrele didactice de a aborda problematica de gen din perspectiva disciplinelor predate.

 

Leave a Reply

Required fields are marked*